Între “cum ar fi” și “mai bine nu era”

Fiecare pas pe care îl facem are în spatele său o decizie pe care am luat-o: de la cele mai banale (să îmi beau cafeaua cu lapte sau fără), până la cele care ne țin treji nopțile (să îi spun ceea ce simt sau să renunț). Deși fiecare zi e unică și ne oferă situații care nasc posibilitatea unor decizii noi, sunt anumite ”bătălii” pe care le purtăm  de prea mult timp. 

De ce spun bătălii? Pentru că ne simțim epuizați doar gândindu-ne la ele. Mereu vom avea de ales între emoție și rațiune. Jonglăm între cele două valuri de influență și sfaturi pe care plutește generația noastră: ”Trăiește clipa!” și ”Gândește pe termen lung!”. 

Dar de ce trebuie să alegem? De ce nu le putem avea pe ambele? Dacă am putea să le trăim 100% pe amândouă, în același timp, atunci nu ar mai exista termenul de ”regret” sau ” remușcare”, nu ar mai exista discuțiile de n ore cu prietenii în care ne confesăm și ne pare rău pentru ce am făcut sau zâmbetele care ne apar pe față în urma amintirilor create de momentele de impulsivitate și adrenalină. 

Și totuși… după ce direcții să ne ghidăm? Care e mai bună? Care e mai sănătoasă? Eu spun… ambele. 

Ambele? Păi acum spuneai că nu le putem avea pe amândouă. 

Nu în același timp, așa e! Dar din momentele de regret ne-am dat seama cum ne-ar fi ajutat să reacționăm și din remușcări ajungem să ne cunoaștem. 

Sunt momente în care cel mai catastrofic rezultat, care ar putea apărea în urma acțiunilor noastre, nu ne sperie și ni-l asumăm, iar alte momente în care doar gândul că e posibil ca planul nostru să nu reușească ne dă fiori… În momentele acestea ne dăm seama ce suntem dispuși să riscăm și ce nu. 

E nevoie de o întâlnire, una în care rațiunea și emoția stau împreună la aceeași masă și discută. Discursul rațiunii va avea mereu în vedere siguranța ta, protejarea imaginii tale, a pierderilor pe care le poți suferi, a impactului pe termen lung, a resurselor de care ai nevoie pentru a face o acțiune sau alta, a necesității comportamentului respectiv etc. 

În tot acest timp emoția va răspunde cu stări, vise, dorințe, imaginație și scenarii, cu posibilități și va încerca să minimalizeze efectele negative prezente în statisticile rațiunii, punând accent pe impactul succesului. 

Imaginează-ți rațiunea ca pe un sponsor, iar emoția ca pe omul care merge să prezinte proiectul pentru care are nevoie de finanțare.

Sunt momente în care rațiunea va risca și îi va oferi emoției tot sprijinul, lăsând-o să conducă proiectul, chiar dacă va fi un eșec, dar sunt și situații în care riscurile sunt mult prea mari pentru a putea să și le asume. Totul depinde de proiect și prezentare. 

– Și în tot timpul acesta eu ce pot să fac? Dacă stau și aștept, ele vor fi într-o ședință continuă. 

Așa e… De aceea sunt ședințe care se termină fără o înțelegere, în care una dintre părți decide să acționeze fără a ține cont de părerea celeilalte, iar, când ajung rezultatele, le analizează împeună. 

Eu nu cred că bătălia se dă între “a face/ a zice” și “ a nu face/a nu zice”. Bătălia stă de fapt în acceptare și asumare: e nevoie să înțeleg că, indiferent de decizia pe care o iau, voi pierde ceva și îmi asum acest lucru. 

Pentru că de multe ori când ne gândim să luăm o decizie, ne trezim că ne focusăm mai mult pe evitarea eșecului decât pe ce ar însemna pentru noi obținerea succesului. 

Haide să vedem cum ar arăta, schematizat în câteva întrebări, acest proces care are loc în mintea noastră atunci când ne aflăm în fața unei decizii:

De ce îmi doresc să fac acest lucru acum? Ce aș obține dacă mi-ar reuși ? (emoții, ceva material, poziție socială etc.)

Cât de mult este influențat ceea ce îmi doresc de momentul actual? De cât timp îmi doresc să fac asta? 

Dacă nu aș face ceea ce îmi doresc, ce s-ar putea întâmpla? Cum m-aș simți? 

Cât de mult are legătură cu mine ceea ce îmi doresc să fac și cât are legătură cu altă persoană? 

Sunt situații în care aleg să nu spun/ să fac ceva din cauza fricii, frica lipsei de control, a faptului că nu pot garanta rezultatul, că ies prea mult din zona de confort. Aunci rațiunea își face simțită prezența cu multe argumente pentru care siguranța noastră și zona de confort sunt mai importante decât decizia în sine. În momentele de genul acesta ne vom asuma decizia de a nu acționa și nu vom ajunge la regrete. 

Imaginează-ți un foc care începe să se aprindă, lemnele de sub el sunt aprinse doar pe sfert, iar flacăra nu este mare. Abia ce s-a aprins după multe încercări. Odată ce arunci o găleată mare de apă peste el, îl stingi din prima. Ei bine, acea găleată e rațiunea, iar focul stins care nici nu mai scoate fum este proiectul emoției. 

Dar sunt și situații în care ceea ce simțim este atât de puternic, dorința, speranța și emoția sunt atât de vii, încât pariem tot pe ele fără a mai ține cont de siguranță și confort. De ce? Doar gândul că vom face/vom spune acel lucru ne aduc la viață, iar rezultatul și controlul nu mai sunt în prim plan. Atunci când ajungem să ne înfrânăm aceste acțiuni , atunci apare regretul. Stingerea unui foc atât de puternic, susținut de o dorință arzătoare, va lăsa un fum gros în sinea noastră, fum care reprezintă regretul. Iar până acesta se risipește, îl vom inhala zilnic. 

Imaginează-ți din nou focul, doar că de data aceasta toate lemnele ard, iar flacăra se ridică mult deasupra lor. Auzi mocnetul și simți căldura de la 1 metru distanță. O găleată de apă nu îl va stinge, nici nu îi va atrage atenția, ci îl va alimenta și mai tare. 

Același aspect îl putem observa și în cadrul remușcărilor. Momentele în care în vizorul nostru se află frica de a nu eșua și acesta este singurul lucru care ne alimentează,  vom face pași nesiguri, nemotivați și nu vom avea încredere în niciunul dintre ei. Ne vom întreba de 10 ori înainte să îi pășim dacă e bine ceea ce facem și de două ori mai mult după, dacă e bine ce am făcut. 

Pentru a ajunge să trăim regretul și remușcarea cât mai puțin e nevoie să luăm decizii bazate pe dorințe, vise, principii, valori, speranțe, ceea ce credem, ceea ce ne dă viața ca oameni. În modul acesta nu vom ajunge să simțim frica eșecului. De ce? După cum menționam și mai sus, pentru că vom fi prea focusați la proces. Doar gândul că am putea reuși ne-ar oferi suficientă adrenalină pentru a nu ne gândi la eșec. 

Niciuna dintre abordări nu ne va garanta succesul, dar una dintre ele nu ne va aduce regretul atât de des în minte. 

Da, vom simți dezamăgire, supărare, frustrare, nedreptate, furie, dar nu ne va părea rău. Iar părerile de rău sunt cele care ne țin treji nopțile, nu dezamăgirile. 

Așadar, îndrăznește! Îndrăznește să fii sincer cu tine, să nu alegi frica mereu, să pariezi uneori pe vise și dorințe, deoarece pasiunea care se ascunde în ele ne alimentează să putem continua. Îndrăznește să simți dezamăgire, frustrare și nedreptate, tot sunt mai ușor de acceptat decât frica. Măcar ele îți transmit faptul că ai eșuat ÎNCERCÂND să faci ceva, în timp ce frica îți oferă doar anumite scenarii netestate. 

Astăzi aleg să închei acest articol cu un motto, o deviză pe care am auzit-o de la o persoană care mă inspiră, pe care o respect, o apreciez, iar modul de gândire, de reflecție și filosofia lui de viață m-au făcut să îmi doresc să mă descopăr. După ce am auzit-o la el, m-am identificat cu ea, am ajus să o notez în jurnalul meu de laitmotive, care mă ghidează, îmi reamintesc cine sunt și mă ajută să mă regăsesc în anumite situații grele. 

Cu toții avem genul acesta de devize care ne definesc și cu care ne identificăm și mi-ar plăcea să te las să reflectezi la ale tale împărtășindu-ți una personală:

“Decât un succes lamentabil, mai bine un eșec spectaculos”- Mircea Miclea