Absolvirea copilăriei VS corigența maturității

Am norocul să cunosc și să interacționez cu o grămadă de oameni de vârsta mea și, cu tristețe, ajung să constat că suntem o generație care suferă de un handicap emoțional. Văd mulți oameni care se lovesc de aceeași problemă: întâmpină dificultăți în a-și  crea sau menține o relație sănătoasă pentru o perioadă mai lungă de timp. Cu toții conștientizăm aspectul acesta, dar prea puțini suntem interesați de adevăratul motiv care ne aduce mereu în aceeași ipostază de lupi singuratici, aflați într-un mediu aglomerat care se derulează într-un ritm haotic.

Și totuși… De ce nu poți avea o relație mai lungă de 1-2-3 ani? De ce majoritatea persoanelor cu care ajungi să interacționezi se dovedesc a nu fi „persoana potrivită”? Nu crezi că deja și-au pierdut din credibilitate explicațiile de genul „ poate nu era momentul”, „nu a fost să fie”, „e greu să mai găsești pe cineva bun în ziua de azi” etc. ?

Văd oameni care tind să îi controleze pe cei din jurul lor doar pentru că nu au niciun control asupra propriei vieți, oameni care și-au creat principii și valori bazate pe frici și traume și care sunt alimentate de frustrări.

Te-ai gândit vreodată de ce ești atras/ă de un anumit tip de oameni? De ce cauți prezența unui anumit tip de temperament sau personalitate în jurul tău? Crezi că este o coincidență?

– Ok, observ încotro te îndrepți, dar care este punctul tău de vedere?

Poate toate aceste experiențe au ceva în comun, ceva atât de înrădăcinat și adânc, încât nu te-ai gândit niciodată să cauți răspunsul acolo: copilăria ta și primele relații în care ai dezvoltat atașament și ai simțit afecțiune, acele relații care îți ofereau siguranță emoțională, iar validarea și răspunsul persoanelor respective reprezentau adevărul absolut pentru tine. Mă refer aici la părinții tăi, bunicii, frații, surorile, persoanele care te-au inițiat în această călătorie emoțională și descoperire de sine.

– O să îmi spui și tu acum că totul are legătură cu mama și tata?

Nu, nu am să spun că are legătură cu părinții tăi, ci cu modul în care ai interpretat interacțiunea ta cu ei, modul în care te-au influențat anumite evenimente, episoade, acțiuni etc.

Părerea pe care noi ne-o creăm despre noi, prima imagine pe care o avem în minte când ne gândim la noi și ceea ce vedem în oglindă reprezintă reflexia părerilor celorlalți despre noi. Prima noastră părere este de fapt o colecție de păreri adunate de la oamenii din jurul nostru în care ne încredem. Nu ar avea de ce să spună lucruri negative despre noi dacă nu ar fi adevărate, nu? Și nu gândi cu raționamentul pe care îl ai acum, ci cu cel pe care îl aveai la 6, 7, 9, 11, 14 ani.

De unde am dezvoltat convingeri precum „nu sunt suficient de bun/ă”, „nu sunt deștept/deșteaptă”, „nu merit atenția ta” etc.? De unde se dezvoltă dorința de a ne demonstra valoarea și a primi validare și apreciere, dacă nu din lipsa acestora în perioada în care aveam nevoie de ea?

Observ persoane care își creează obiective ce ajung să prindă forma unor obsesii, dar care la bază sunt doar niște frustrări născute din anumite lipsuri.

Ex: O persoană care își dorește foarte mult să crească pe scara socială, să reușească, să spună lumea despre ea că este independentă, capabilă, perseverentă și că SINGURĂ a reușit să fie în poziția în care se află, o persoană care niciodată nu se bucură de ceea ce a realizat până atunci, care mereu este în căutarea acelui „ceva mai mult”. Cum arată acel ceva? Nici ea nu știe, dar îl caută. De multe ori acel ceva reprezintă o validare, o apreciere, o recunoaștere pe care o așteptăm de la o anumită persoană pentru că nu am primit-o niciodată și înseamnă atât de mult pentru noi… și poate nici nu o vom primi niciodată, nu de la persoana de la care o așteptăm. Tocmai de aceea este atât de important să nu fim dependenți de validarea altor persoane, decât de cea proprie. Pentru a putea să ne oferim singuri acea apreciere obiectivă, este nevoie să ne cunoaștem și să ne analizăm prin propriile lentile.

Anumiți oameni aleg să treacă prin niște schimbări radicale de imagine, fie că este vorba despre vestimentație sau tunsoare, culoare părului sau machiaj. Toate aceste încercări de regăsire a sinelui și reconectare au rezultate pentru o perioadă prea scurtă de timp, pentru că, atunci când rămânem cu noi înșine ,avem aceleași gânduri, luăm aceleași deicizii și ne trezim în aceleași relații.

Deși știu că poate să pară bizară și nefamiliară această teorie, te rog să îi oferi puțin timp, răbdare și deschidere pentru a o înțelege. Gândește-te cum te simți mereu atunci când trăiești o emoție negativă, mai ales una care are legătură cu o persoană la care ții: te-ai surprins vreodată gândindu-te că îți este frică să pierzi pe cineva? Te-ai surprins vreodată în dificultatea de a-ți comunica nevoile sau dorințele din frica de a nu răni persoana respectivă cu adevărul tău? Ai pus nevoile tale pe locul doi deoarece considerai că nevoile celeilalte persoane sunt „mai importante” sau „merită mai multă atenție”?

Acestea sunt doar câteva exemple care își au rădăcinile în primele relații pe care le-am avut în copilărie și în modul în care ne-am perceput în ele. Suntem sugrumați de cordonul ombilical emoțional și nici nu conștientizăm acest lucru.

Cât timp vrei să continui să ai 5, 10, 12 ani? Singurul lucru pe care îl faci acum este să retrăiești acei ani la o vârstă adultă.

Dintre toate relațiile influențate de către experiențele din copilărie pe care le-am văzut până acum, cred că cele mai nesănătoase sunt cele în care un tânăr de 28-35 de ani, care a trăit cu niște convingeri greșite despre el și interacțiunile sale,  ajunge să crească, la rândul său, copii la care va dezvolta alte convingeri ,la fel de iraționale și nesănătoase ca ale lui. Iar aici nu mă refer la cei care vor ajunge să repete scenariile pe care ei le-au trăit ( ex. dacă eu nu am fost apreciat, atunci nici pe tine nu te voi aprecia sau dacă eu nu am primit afecțiune, atunci nici tu nu vei primi), ci la cei ce se vor comporta în cealaltă extremă , neținând cont de faptul că acei copii, nu sunt de fapt ei.

Ajung să le ofere tot ceea ce ei și-au dorit să primească atunci când erau mici, uitând de fapt că nu mai sunt în situația respectivă, iar copilul din fața lor are nevoie de prezența unui adult.

Ajungem să ne maturizăm și să creștem, dar permitem convingerilor pe care le avem legate de noi, dezvoltate în relațiile din trecut să ne bântuie relațiile din prezent.

Într-adevăr, acel copil speriat, supărat, dezamăgit, frustrat din interiorul nostru nu va crește, cât timp nu va primi niște răspunsuri, cât timp nevoile și așteptările lui nu vor fi îndeplinite. Doar că, acum, mai este prezent un adult influent în viața lui, tu cel din prezent. Tu îi poți oferi toate explicațiile de care are nevoie pentru a se desprinde de mediul acela, de trecut, de cicatrici, de amintiri, de traume. Dar pentru a putea face acest lucru, este nevoie de tine, adultul, să înțelegi, cu mentalitatea de acum, ce s-a întâmplat și ce te-a afectat.

Desigur, tot ce am descris mai sus este un proces de lungă durată, greu, dureros, care te va face să te întorci în anumite locuri pe care le-ai evitat mult timp, dar rezultatul de care te vei bucura în urma acestui proces îți va aduce o satisfacție și o liniște de care vei benefica mult timp.

Spre deosebire de restul discuțiilor pe care le-am avut, în acest proces, vei avea nevoie de un ghidaj și un suport specializat. Este normal să fii reticent când vine vorba despre ceva atât de diferit, mai ales dacă ești genul de persoană care opune rezistență față de ceva ce este nou, dar poți face câțiva pași singur în această direcție până când te decizi dacă îți dorești să explorezi această abordare.

Cum? Informându-te. Sunt câteva cărți foarte bine structurate care explică această teorie, ce te vor ajuta să îți dai seama dacă te regăsești sau nu în situațiile exemplificate anterior.

Îți recomand să cauți informații despre Jeffrey Young sau „Schema therapy”. Vei găsi foarte multe resurse și informații care să te inițieze în această abordare. Dacă nu ești un pasionat al cititului, te încurajez să cauți podcast-uri, interviuri, conferințe, confesiuni online. Vei găsi suficiente materiale video are să îți ofere o mostră a ceea ce înseamnă schemele cognitive.

Știu că de data aceasta ai citit un articol puțin mai greu de digerat, dar nu aș fi avut această dorință de a discuta despre aspectele acestea, dacă nu observam nevoia lor în ziua de astăzi.

Astăzi am scris ceva diferit, iar tu ai citit ceva diferit față de articolele cu care te-am obișnuit, așadar,  voi merge în aceeași nuanță și voi încheia cu un citat care întărește tema abordată.

„ Ne-am obișnuit cu anumite roluri și moduri de a fi percepuți. Dacă am crescut  în familii în care am fost abuzați, neglijați, criticați în mod constant sau dominant, atunci acesta este mediul în care ne vom simți cel mai confortabil. Chiar dacă este nesănătos, majoritatea oamenilor caută să își creeze medii care sunt familiare cu cele în care au crescut, chiar dacă este în defavoarea lor” – Jeffrey Young.

Dacă tot ai ales să citești ceva diferit astăzi, alege să vezi lucrurile dintr-un unghi diferit…măcar pentru câteva momente. Acum spune, experiențele tale arată la fel?

Am dezvoltat această dorință de a prezice viitorul nostru și modul în care îl putem influența, ignorând puterea trecutului în viața noastră. Așadar, în loc să ne criticăm mereu petalele, frunzele, tulpina și să căutăm soluții pentru ele, poate ne-ar ajuta să intrăm puțin sub pământ, să vedem dacă rădăcinile noastre nu sunt putrede.