Zâmbetul amar al depresiei

Un cuvânt care pentru unii oameni încă nu există, pentru alții are o semnificație eronată, iar câțiva se feresc să îl folosească. Și totuși, ce înseamnă depresia? Există? Cum se manifestă? Cum ajungi să o dezvolți? Îți dai seama când se instalează?

Sunt atâtea resurse gratuite pe internet unde poți afla simptomatologia depresiei explicată în termeni psihologici și medicali, încât nu cred că ar ajuta dacă aș reuni în acest articol mai multe definiții din surse diverse. Îmi doresc să îți prezint diferit acest termen astăzi, iar pentru a fi posibil acest lucru, vom începe cu un exercițiu.

Ia o foaie și un pix. Acum gândește-te la cuvântul „depresie”, apoi scrie toate cuvintele care îți vin în cap legat de el, care îl definesc. Câte dintre cuvintele pe care le-ai scris le regăsești mai jos?

Plâns     Regret     Suicid     Ură     introvertit     Ireal     Ciudat     Tăcut    Nesociabil   Supărat    Tulburare    Tristețe     Durere     Exagerare

Dacă îți spun acum că depresia nu este așa… nu este doar așa. Am fost obișnuiți să gândim în extreme: bine-rău, boală-sănătate, fericire-tristețe, iubire-ură. Dar cum rămâne cu restul emoțiilor, trăirilor care nu se încadrează într-o categorie clară? Ele nu există?

Îmi aduc aminte de momentul în care am făcut pentru prima oară exercițiul menționat anterior, de cuvintele pe care le-am scris, de explicațiile atât de rigide pe care le-am atribuit depresiei crezând că știu ce înseamnă doar pentru că citisem câteva cărți și studii științifice pe această temă.  Poate de aceea nu am știut să o recunosc atunci când ne-am întâlnit.

Prima mea întâlnire cu depresia a fost atât de prietenoasă.

Îmi amintesc cum simțeam oboseala în fiecare celulă a corpului, mă durea fiecare parte a corpului, iar pentru prima oară am simțit că trăiesc o durere internă. A fost o emoție pe care nu o mai simțisem până atunci.

A fost prima oară când am spus că nu mai pot și m-am crezut!

Aveam nevoie de o pauză de odihnă, de cât mai puțini distractori în jurul meu și de mult somn. Așadar, în timpul pauzei pe care mi-am luat-o, îmi revenise energia doar că o consumam mult mai repede decât înainte. Socializam la fel de des, căutam prezența oamenilor și a prietenilor în continuare, însă oboseala apărea mult mai repede. Nu înțelegeam de ce se întâmplă asta, până când am realizat că nu corpul era cel epuizat, ci mintea și sufletul.

Și depresia zâmbește, așa cum și fericirea plânge.

Eram aceeași persoană pentru cei din jurul meu, schimbarea se producea în momentul în care eram singură și trăiam o emoție negativă. Nu am simțit niciodată dezamăgirea, frica, tristețea, furia și dezgustul atât de intens până atunci.

Depresia nu face emoțiile pozitive să dispară, ci intensifică emoțiile negative, iar după ce le trăiești, ești epuizat. Fiecare emoție naște la rândul ei zeci de gânduri ce alimentează alt val de emoții, care ajung să te îndepărteze de realitate tot mai tare. Este atât de intens ceea ce simți în momentul acela, încât nu pare să fie ireal.

Aud de multe ori oameni spunând „ nu știam că e depresiv/ă, nu părea”.

Depresia nu este o mască, nu transformă pe nimeni, ea doar amplifică fricile, durerile și dezamăgirile unei persoane până în momentul în care aceasta nu le mai poate gestiona.

Prima întâlnire cu un episod depresiv poate părea o eliberare, un moment de descărcare care te ajută, până când ritmul melodiei se schimbă, iar ea preia controlul, tu nu mai ții pasul și ajunge să măture ringul cu tine.

Primele momente în care alegi izolarea pare chiar o idee bună, de reflecție, de meditat, doar că atenția ta nu se focusează pe găsirea soluțiilor, ci pe problemă. În timp, te surprinzi că ajungi să analizezi fiecare detaliu al unei situații neplăcute și să îi acorzi o importanță foarte mare, iar emoțiile se amplifică până când ajung să te sufoce. Cu cât te concentrezi mai mult pe ceea ce te deranjează, pe situația cu care te confrunți, cu atât mai tare se va îngusta paleta soluțiilor.  

Gândurile noastre sunt precum o cascadă. Un gând negativ va da naștere altuia asemănător.

Dacă vei alege să te gândești la problemă, la modul în care te-a făcut să te simți , la faptul că nu ai control asupra situației în care te afli, vei ajunge să te afunzi în poziția de victimă neajutorată care nu va putea să depășească starea ei.

Odată atras într-o luptă cu gândurile și emoțiile tale, va fi foarte greu să te menții cu capul deasupra apei, mai ales singur. Vor fi zile când vei reuși și vei crede că totul este bine și ai revenit la starea ta obișnuită, iar când vei avea zile agitate, pline de valuri de nesiguranță, neîncredere și judecată aspră, vei rămâne fără aer pe fundul oceanului melancolic.

Așadar, depresia nu se manifestă doar în lacrimi, tristețe și izolare. Depresia este o agitație internă care nu prinde o formă foarte clară: în unele zile ia forma tristeții, în altă zi a impulsivității, în altă zi a curajului și dorinței de a încerca orice este nou. Poate lua de multe ori loc la masă cu tine deghizată în cel mai carismatic zâmbet și cea mai debordantă energie.

Depresia nu este o alegere conștientă și nu apare doar în urma unui eveniment major care produce o traumă. De fapt, cum am putea decide noi ce reprezintă o traumă emoțională pentru altcineva?

Episodul depresiv este marcat de o pierdere a conexiunii și a contactului nostru cu noi înșine. Este acel moment în care nu ne mai reprezintă nimic altceva decât fricile, dezamăgirile, suferințele și sentimentul că nu primim afecțiune și înțelegere din partea nimănui.

Depresia nu este o atitudine, nu este o părere, nu este o alegere, un moft și mai ales nu este o rușine.

Iar astăzi îmi doresc să vorbesc cu tine om frumos și speriat care crezi că aceasta este singura realitate care există, că este întunecată, că aerul se va termina tot. Astăzi îmi doresc să știi că te văd, te aud, te înțeleg, te cred și exiști. Astăzi mi-ar plăcea să îți ridici capul din pământ și să vorbești. Astăzi mi-ar plăcea să lași ușa deschisă și să chemi oamenii în realitatea ta, iar pe ei să îi lași să te transpună în a lor.

Astăzi îmi doresc să te redescoperi pentru că și tu, și eu știm că ești mai mult de atât, că știi mai mult, că poți mai mult, că vei face mai mult.

Tot astăzi îmi doresc să vorbesc cu tine, om bun, care uneori te simți neputincios. Îmi doresc să cred că te vei gândi de două ori înainte de a judeca o persoană care trăiește un moment de acest gen și că vei realiza că îl poți ajuta mai mult decât crezi. Cum? Arată-i că nu este singur, nu te îndepărta, chiar dacă îți spune că nu te vrea acolo. Oferă-i suportul tău, reamintește- i rolul pe care îl are, ceea ce reprezintă și încurajează-l să caute ajutor , deoarece nu este nimic greșit în a-și dori să fie bine.

Being alone never felt right. Sometimes it felt good, but it never felt right! – C. Bukowski

(Nu te vei simți niciodată împlinit atunci când vei alege să stai singur. E posibil ca uneori să te simți bine, dar nu împlinit!)

Acum, te rog, gândește-te tu cum te simți când alegi să te izolezi și fii sincer cu tine: chiar aceea este emoția pe care o cauți și care îți lipsește?