– Am învățat că singurătatea e rece, că e pustie și că nu ne-o dorim atât de mult pe cât susținem;
– Am învățat că lacrimile ustură și că nu sunt goale, ci fiecare poartă cu ea o dezamăgire sau o promisiune încălcată pe care ajungem să le păstrăm în șervețele mototolite pe lângă pat;
– Am învățat că promisiunile se încalcă; și nu o dată, ci de mai multe ori de către aceleași persoane;
– Am învățat că minciunile sunt îmbrăcate în cele mai frumoase cuvinte și zâmbete… de aceea alegem să le credem atât de ușor, pentru că sunt carismatice;
– Am învățat că un zâmbet poate să fie parșiv și să nu reprezinte bucurie;
– Am învățat că o îmbrățișare poate să fie rece și distantă, dar pentru asta continuăm să o cerem;
– Am învățat că minciunile pe care le preferăm vin de la oamenii la care ținem cel mai mult. Am ales și un loc unde le păstrez pe toate, iar din când în când le rearanjez pentru a face loc celor noi;
– Am învățat că dezamăgirea doare și te dărâmă. Iar atunci când ne revenim, ne aruncăm înapoi în ea;
– Am învățat că nu știm să ne apreciem, că ne desconsiderăm și că nu ne deranjează acest lucru, dar când alții o fac, îi judecăm și ne simțim jigniți;
– Am învățat că ipocrizia este o limbă vorbită de toată lumea, dar dacă îi întrebi, toți îți spun că nu o cunosc;
– Am învățat că ochii nu mint niciodată, dar nici nu pot vorbi. Ei pot transmite doar celui care alege să-i vadă;
– Am învățat că mințim fără să avem mustrări de conștiință, dar avem rețineri înainte de a spune adevărul;
– Am învățat că ne sacrificăm pentru alții atunci când nimeni nu ne-o cere, apoi ne adunăm singuri de pe jos și îi judecăm;.
– Am învățat că ajutăm oamenii, iar pe noi alegem să ne neglijăm, oferim sfaturi de care noi nu ținem cont și îi motivăm în timp ce uităm de visele noastre;
– Am învățat că putem susține oameni și suntem alături de ei, iar înainte de finish, unii aleg să nu ne mai recunoască;
– Am învățat că încrederea nu se pierde niciodată pentru că nu o deținem; este doar o scuză pe care alegem să o folosim pentru a renunța la unii oameni din viața noastră;
– Am învățat că ne place să investim în noi doar pentru a da impresia că nu trăim degeaba;
– Am învățat că nu trăim, ci doar ne naștem și murim, iar între cele două momente încercăm să găsim sute de motive pentru care nu ne dăm voie să trăim;
– Am învățat că timpul este cea mai democratică resursă, acesta fiind împărțit în mod egal între oameni, fiecare primind 24 de ore. Dar mereu ne dorim mai mult, iar atunci când ne ajunge nu știm ce să facem cu el;
– Am învățat că nu știm nimic, dar ne comportăm ca și cum le-am ști pe toate;
– Am învățat că aceeași inimă poate simți iubire, ură, dor, bucurie și disperare și că niciodată nu obosește;
– Am învățat că nu ne maturizăm emoțional niciodată și că ajungem să fim niște copii îmbrăcați în costume, care poartă serviete și plâng pentru că își doresc atenție și afecțiune. Biberoanele se transformă în pahare cu vin, suzetele în țigări și legănatul mamei în partide de amor cu persoane disponibile în momentul respectiv;
– Am învățat că nu este în controlul nostru fericirea altei persoane, dar alegem să uităm acest aspect și să ne simțim responsabili de fiecare dată când cineva apropiat nu se simte bine;
– Am învățat că, indiferent ce probleme avem, la fel ajungem să le gestionăm: ne luăm jucăriile și părăsim locul de joacă. Doar că acum ne costă mai mult împachetatul;
– Am învățat că ne este frică să trăim în prezent, așadar ajungem să alergăm toată viața într-o cursă infinită între remușcările din trecut și regretele din viitor.