“Ai greșit vreodată? “
Te-ai întrebat vreodată de ce este frumos valsul? Pentru că există sincronizare între cei 2 dansatori, pentru că niciunul nu îl trage pe celălalt după el, pentru că au același ritm și se mișcă în același timp. De aici vine sentimentul de plutire, de relaxare, de simplitate și eleganță.
După majoritatea sesiunilor de terapie pe care le fac, aleg să îmi notez aspecte care privesc intervenția mea pe parcursul orei(cum a decurs abordarea, la ce anume a reacționat pozitiv pacientul, dacă este nevoie să schimb perspectiva, nevoia unor elemente sau noțiuni noi, testarea anumitor achiziții etc).
Alături de notițele pe care le iau despre tehnicile folosite, adaug și diferite stări, gânduri sau emoții pe care le trăiesc legate de pacient, despre ceea ce îmi povestește, despre progresul/regresul său etc.
Cred cu tărie că dacă nu reflectezi la modul în care îți desfășori terapiile, dacă nu înveți nimic din terapiile pe care le faci, atunci nici nu conștientizezi câte greșeli și lecții ai pierdut până în prezent.
De-a lungul anilor am învățat multe lucruri, dar cea mai importantă lecție mi-a rămas întipărită în minte și o repet înaintea fiecărei întâlniri cu un pacient ca pe o mantră. Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o până acum a fost să nu conștientizez și să nu accept ritmul pacientului cu care lucram: fie că îmi doream prea mult ca persoana să depășească greutatea pe care o trăiește, fie că știam că este capabil să reușească, fie pentru că îmi doream să reușesc să îl ajut. Nici nu contează motivul care stătea în spatele dezechilibrului, toate sunt la fel de greșite.
Faptul că alergam un om prin informație nouă, îi explicam multe concepte și teorii cu care nu era familiarizat și îl expuneam unor amintiri/experiențe trecute anxioase sau pur și simplu dureroase fără să observ că nu poate ține pasul, a fost lecția cea mai mare pe care am învățat-o în toți acești ani.
Așadar, înaintea fiecărei întâlniri pe care o am, în urma exercițiului de respirație pe care îl fac, rostesc mantra de 3 ori:
“Fiecare are ritmul lui! Ascultă-i și învață-i ritmul, apoi predă-i dansul!”
Mereu am investit foarte mult timp și energie în relația terapeutică, așadar majoritatea pacienților s-au simțit în siguranță și confortabil să îmi comunice faptul că își doreau să încetinim procesul de vindecare sau dezvoltare. Iar acolo unde nu am avut șansa acelei conversații, mi-a rămas doar să repar și să restabilesc ritmul.
Au fost oameni care s-au simțit copleșiți de munca pe care urmau să o depună, care nu erau pregătiți să confrunte anumite situații din viața lor și au renunțat, deși știam că pot să îi ajut. Mi-a luat un timp până când am putut să accept greșelile și eșecurile ca parte a procesului de învățare și creștere profesională. Am avut nevoie de multă răbdare și înțelegere să pot să accept și faptul că nu voi putea niciodată să ajut pe cineva în procesul lui, atâta timp cât el nu este pregătit cu adevărat să se implice.
“Vrei să crești? Atunci fii pregătită să greșești și să înghiți pastila aia amară de câte ori va fi nevoie până când nici nu îi vei mai simți gustul!”
Odată ce am acceptat că am greșit, dar asta nu mă definește profesional, asta nu spune totul despre mine, asta nu mă împiedică din a face lucrurile diferit data viitoare, am început să învăț tot ce folosesc acum în terapii și mă ajută să am rezultatele din prezent. Am greșit, greșesc și voi mai greși, dar acest lucru înseamnă că mereu mă voi împinge să depășesc granița confortului, a comodității și a ceea ce știu, cunosc și stăpânesc.
Celor cu care lucrez le transmit că va fi bine, să aibă încredere și curaj în continuare că voi fi acolo lângă ei, iar în ritmul lor vom depăși orice obstacol pe care îl trăiesc. Iar pentru cei care au renunțat am să las un citat care se ascunde într-una dintre cărțile mele preferate și care mi-a rămas adânc tipărit în suflet:
“Fiecare chirurg (psiholog) poartă în sine un mic cimitir (o mică capelă) unde se duce din când în când să se roage-un loc plin de amărăciune și regret, unde trebuie să caute o explicație pentru eșecurile sale”
Să nu faci rău- Henry Marsh